piatră, pietre, s.f. – 1. Grindină: „Când cade piatră, este bine să scoți afară cociorva și lopata cu care bagi pâinea în cuptor și atunci grindina va înceta” (Lenghel, 1979: 11). 2. Stâncă, rocă. 3. (min.) Piatră sălbatică, piatră fără zăcăminte, sterpă, fără valoare; referitor la zăcămintele extrase din exploatările miniere maramureșene. 4. Piatră vânătă „sulfat de cupru”. Soluție cu care se stropesc pomii și vița-de-vie contra dăunătorilor. ♦ (top.) Piatra Șoimului, stâncă situată în Munții Igniș, la nord de Baia Mare, de unde izvorește pârâul Videanul Mare, afluent al Săsarului; Piatra Virgină, stâncă izolată, situată la nord de Baia Mare, în Munții Gutâi-Țibleș, cu acces de pe Valea Roșie; Piatra Tâlharului, stâncă situată la nord de Baia Mare, pe creasta unui deal, vizibilă din cartierul Săsar; în apropiere se află și o grotă săpată în stâncă, despre care legenda spune că era folosită de haiducul Pintea; Piatra Handalului, stâncă izolată, situată în apropiere de Nistru, în Munții Gutâi-Țibleș; Piatra Roșie, stâncărie de coloane sculptate de intemperii, înaltă de câțiva zeci de metri, situată la ieșirea din Șurdești spre Cavnic; Piatra Pintii, stâncă de calcar, din categoria klippelor pienine, situată în apropiere de loc. Poiana Botizei. – Lat. petra „stâncă, piatră” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA) < vgr. pétra (Scriban).