PLICTISI, plictisesc, vb. IV. 1. Refl. A suferi de plictiseală, a fi sătul de un lucru, a nu mai putea suporta o situație. Santinela de sus se plictisea de stat și începea iarăși să umble. DUMITRIU, B. F. 154. Pe podiș umblau șiraguri lungi în toate părțile, răsunau comenzi asurzitoare și ofițerii se plictiseau grozav. SADOVEANU, O. VI 210. 2. Tranz. A supăra, a enerva, a irita, a agasa. Neculai, de cîte ori mai vine domnul acesta care a plecat, spui că nu sînt aci. A început să mă plictisească individul. C. PETRESCU, C. V. 135.