plin, -ă adj. (lat. plênus, care corespunde cu vgr. pléres, got. fulls, germ. voll, vsl. plŭnŭ; it. pieno, pv. ple, fr. plein, sp. lleno, pg. cheio. V. deplin, pîlnie, umplu, împlinesc. Umplut, care conține tot ce poate conținea: un pahar plin de apă, un sac plin de grîŭ, o căruță plină de Jidanĭ. Pe care se află saŭ care conține mult din ceva: România e plină de Jidanĭ, cățelu-ĭ plin de puricĭ, ziarele-s pline de veștĭ. Masiv: zid plin. Rătund, gras: o față plină. Mînjit: Plin de sînge pe mînĭ. Fig. Pătruns: plin de bucurie, de furie, de încredere. Lună plină, care se vede toată (fiind-c’o luminează soarele peste tot). Plin de sine, 1. egoist, 2. încîntat de sine. Plin de vin, beat. În plină natură, mare, stradă, în mijlocu naturiĭ, măriĭ, stradeĭ. S. n., pl. urĭ. Spațiŭ plin de ceva: butoĭu sună a plin. Vechĭ. Plinătate: lumea și plinul eĭ. Fiz. Spațiŭ ocupat de materie, în opoz. cu vidu. A ĭeși cuĭva înainte cu plinu, a-ĭ ĭeși cu un vas plin (de ex. o cofă cu apă), ceĭa ce, în popor, se consideră de bun aŭguriŭ.