PLIN, -Ă, (I) plini, -e, adj., (II) plinuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre vase, încăperi, recipiente etc.) Care este umplut cu ceva, în care se află ceva până la limită. ◊ Expr. Plin ochi = umplut până la limita capacității. A fi plin de sine (sau de el) = a avea o părere foarte bună despre sine, a fi încrezut, îngâmfat. A-i fi (cuiva) paharul plin, se spune despre cineva care a îndurat prea multe necazuri și nu le mai poate suporta. ♦ (Despre arme de foc) în care au fost introduse cartușe; încărcat. 2. Fără goluri; întreg, compact, masiv. ♦ Întreg, deplin, neștirbit. ◊ Profesor plin = profesor universitar titular, cu toate titlurile și drepturile prevăzute de lege. Catedră plină = catedră care are numărul de ore prevăzut de regulament. 3. Care cuprinde, conține, are ceva în cantitate sau în număr mare. + (Despre ochi) Năpădit, inundat de lacrimi. 4. Care este acoperit, încărcat total sau parțial cu ceva. ♦ Murdar, mânjit, uns (cu ceva). 5. (Despre ființe, corpul lor sau părți ale corpului) Cu forme rotunde, durdulii; grăsuț. 6. Care are amploare, intensitate; desăvârșit. Lună plină = lună perfect rotundă, aflată în faza ei maximă. Voce plină = voce sonoră, cu volum. Expr. În plin(ă)... = în mijlocul..., în miezul..., în toiul... II. S. n. Ceea ce umple un vas, o cavitate, un spațiu etc.; conținut, cuprins. ◊ Plinul conductei = cantitate de fluid care rămâne în permanență într-o conductă de transport. Loc. adv. Din plin = din abundență. ◊ Loc. adj. și adv. În plin = în centru, la țintă. ◊ Loc. prep. În plinul... = în mijlocul...; p. ext. În toiul... Expr. A-i merge cuiva în plin = a-i merge cuiva bine, a avea succes, a reuși, a izbândi. A da o lovitură (sau a lovi, a nimeri) în plin = a nimeri bine ținta vizată, a-și ajunge scopul. A-i ieși (cuiva) cu plin(ul) = a-i ieși cuiva în cale cu un vas plin (fapt considerat în credința populară ca semn prielnic). A face plinul = a umple cu benzină până la refuz rezervorul unei mașini. – Lat. plenus.