PLĂSMUI, plăsmuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A crea, a produce, a da ființă. Cît de frumoasă te-ai gătit, Naturo, tu!... Aș vrea să plîng de fericit. Că pot să văd ce-ai plăsmuit! COȘBUC, P. I 176. 4 Refl. pas. Numai în această Italie a putut să se plăsmuiască «Divina Comedia». GHEREA, ST. CR. II 75. 2. A inventa, a născoci, a scorni. Și-au adus aminte de întîmplări trecute și au plăsmuit întîmplări viitoare. PETRESCU, C. V. 372. Un mincinos vestit De la sine așa mare minciună a plăsmuit. PANN, N. H. 76. 3. A falsifica. A venit însă vremea... să facem lumină, arătînd nu numai că sînt mincinoase acele cărți, dar dovedind cine le-a plăsmuit, ca să-și ieie pedeapsa. SADOVEANU, Z. C. 240.