poc interj. – Imită zgomotul produs de o lovitură sau de un trosnet. Creație expresivă, cf. boc, cioc, toc. – Der. pocni (var. pocăi, pocăni, megl. pucănés), vb. (a plesni, a trosni; a face explozie; a lovi), cu suf. expresiv -ni, ca boc(ă)ni, cioc(ă)ni, tocăni (după Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 269; Byhan 327 și Tiktin, din sl. poknati „a se rupe”, cf. slov. pôkniti, sb., rut. puknuti, rus. puknutĭ; dar legătura pare întîmplătoare); pocneală, s. f. (plesnire, trosnet); pocnet, s. n. (explozie, detonare; trosnire); pocnit, s. n. (trosnet, pîrîit); pocnitoare, s. f. (șfichi; petardă); pocănitoare, s. f. (un fel de morișcă); pocănea, s. f. (titirez, hădărău la moară); pocnitură, s. f. (lovitură).