Definiția cu ID-ul 932051:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
POC interj. Onomatopee care redă un sunet (înfundat) produs de lovirea cu (sau de) un obiect tare, de o izbitură, de o descărcătură de armă, de ceva ce plesnește sau crapă, de bătăile (repetate) în ușă etc. V. boc, trosc, pleosc. Ajung în pădure, opresc carul; poc! poc! trosc! se aude în toate părțile și cînd cel dintîi copac a căzut la pămînt... s-aruncă asupră-i și-l urcă în car. SEVASTOS, N. 82. Sloboade pușca și face poc! RETEGANUL, P. III 14. Nici una, nici două, poc cu maiul în capul tîlharului. ȘEZ. III 23.