POCINOG, pocinoage și pocinoguri, s. n. (Mai ales în construcții cu verbul «a face») 1. Fapt, lucru neplăcut, belea, bucluc, boroboață. Trebuie dusă nebuna de aici, că ne face un pocinog îngrozitor. DUMITRIU, B. F. 148. Eu adineaori aflai pocinogul. REBREANU, R. I 84. Îl scăpase de multe năcazuri, dar îi făcuse și mult amar, multe pocinoage, în lunga viață trudită a dumisale. POPA, V. 102. 2. (Regional) Început; saftea. Ia poftim de încalecă pe Bălan, jupîneasă, zise părintele de tot posomorît, să facem pocinog sfîntului Nicolai cel din cui. CREANGĂ, O. A. 34. – Variantă: pocinoc (HOGAȘ, M. N. 215, ALECSANDRI, T. 1547) s. n.