polieleu (Biz.) (< adj., gr. μολυέλεος [sc. φαλμός], „preamilostiv”), cântare al cărei text este alcătuit din psalmii1 134 și 135, care se cântă la utrenia* praznicelor și sfinților cu polieleu. Denumirea de p. provine de la cuvântul „milă” (ἔλεος), care se repetă des în psalmul 135 („că în veac este mila lui”: ὄτι εἰς τòν αἰῶνα τò ἔλεος αὐτοῦ). precum și de la faptul că în timpul acestei cântări toate candelele pline cu untdelemn (ἐλαία, ἔλαιον) sunt aprinse.