POLIȚAI, polițai, s. m. (În vechea organizare administrativă) Șeful poliției în orașele de provincie sau în circumscripțiile unui oraș mai mare. V. comisar, chestor. Șeful gării vorbea cu un polițai. DUMITRIU, N. 71. Du-te la polițai și la prefect și spune-le întîmplarea, ca să facă cercetări. SADOVEANU, B. 72. ◊ (Metaforic) Deodată un erete, Polițai din naștere, Peste baltă și boschete, Vine-n recunoaștere. TOPÎRCEANU, P. 152. ♦ Sergent de stradă. Noaptea nu s-auzeau decît țignalele prelungi ale polițailor. CAMILAR, N. II 136.