POMEȚI s. m. pl. (Adesea determinat prin «obrajilor») Umerii obrajilor. Nu-i era cu totul necunoscută această față lungă, roșcată, cu pomeții obrajilor lucindu-și porii mari printre smocurile de păr prăfuit. GALAN, Z. R. 7. Țăranii, mărunți și osoși, cu mustățile stufoase pomeții proeminenți. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 40. Tușea necontenit o tuse seacă; pomeții obrajilor săi erau neîncetat rumeni. BOLINTINEANU, O. 455. – Variantă: pomete (DELAVRANCEA, CARAGIALE, la CADE) s. n. pl.