portiță sf [At: N. COSTIN, L. 585 / V: (reg) poar~, pur~ / Pl: ~țe / E: poartă¹ + -iță] 1-2 (Șhp) Poartă¹ (1) (mică) Si: portuță (1-2). 3 (Îs) ~ de scăpare (sau, rar, de rezervă) Mijloc de a ieși dintr-o situație dificilă. 4 (Pan) Dispozitiv care închide un coteț, un dulap etc. 5 (Reg) Deschizătură îngustă la strungă prin care trec oile la muls. 6 (Olt) Vale îngustă între două șiruri de munți între care trece o apă. 7 (Reg; șîcs De-a ~ța) Joc în care doi copii, așezați față în față, se prind de mâini, formând o barieră pe sub care trece un șir de copii. 8 (Reg; îacs) Joc în care mai mulți copii, plimbându-se seara, se țin de mâini și strigă: „portiță, portiță!”. 9 (Reg; îacs) Poziție ca o boltă cu ajutorul degetelor arătător, mijlociu și mare de la mână, la jocul de-a pietricelele. 10-11 (Șhp) Ușă (mică).