PORTIȚĂ, portițe, s. f. Diminutiv al lui poartă; poartă mică (uneori tăiată într-o poartă mare) pe care circulă oamenii. De cîrjă sprijinit răsare Bătrînul preot la portiță. GOGA, P. 23. O portiță scîrțîia, și ca o păpușă demodată coana Frosa pornea cu pași mărunți, trecea ulița cu mersul ei ferit. ANGHEL-IOSIF, C. L. 74. Gardul... avea o portiță. Bătu și se rugă să o primească. ISPIRESCU, L. 58. ◊ Expr. Portiță de scăpare = posibilitate de a ieși dintr-o încurcătură. Luă povestea de la capăt... să vadă unde găsește portiță de scăpare pentru sine. VORNIC, P. 97.