POVAȚĂ s.f. (Mold., Olt). Conducător, Îndrumător, povâțuitor. A: Căzacii carii era în Litva, avîndu povață pre un Berilă, au intrat de au prădat în Țara Moscului. N. COSTIN; cf. DOSOFTEI, PS; PSEUDO-AMIRAS. B: Și nu faci pacoste numai ție unuia, ce și fratelui tău ești povață cătră păcat. CAZANIE 1644; cf. MARDARIE, 229. ♦ {Mold., Trans. SV) Ghid, călăuză. A: Iliaș-Vodă ... avînd povoață pre un turc au mers la Brațlav. URECHE; cf. M. COSTIN. ◊ Fig. Și dzua le-au pus nuor povață, Prin pustie de-au mărs fără greață. DOSOFTEI, PS.; cf. CANTEMIR, HR. C: (Fig.) Legea povață ne-au fost spre H[risto]s. N. TEST. (1648). ♦ (Mold.) Persoană care conduce un vehicul. Deaca să îneacă cîrmaciul, și să stinge lumina și piare povoața, ce nedeajde va mai hi ... celora ce sămt în corabie? VARLAAM. Variante: poroață (VARLAAM, URECHE). Etimologie: pol. powodca. Cf. chivernisitor, chivernitor, hotnog (2), ispravnic (1), nacealnic.