PRAF, (3) prafuri, s. n. 1. Materie formată din particule solide foarte mici, care pot fi antrenate în mișcare sau pot sta în suspensie în aer, gaz, provenite din fărîmițarea naturală a unor corpuri solide, (mai ales a rocilor din scoarța pămîntului), din unele procese biologice ale viețuitoarelor sau din uzura unor obiecte și care pot fi purtate prin aer sau se depun pe suprafața lucrurilor; pulbere, colb. Norul de praf care-i înconjurase o clipă, înecăcios, rărindu-se ca o ceață, se născu iarăși sub roțile căruței. DUMITRIU, N. 224. Oamenii merseră repede prin praful moale ca vata al șoselei. SADOVEANU, O. III 197. Dete de niște porți încuiate, pline de praf și de păianjeni. ISPIRESCU, L. 359. ◊ Fig. Și îndată... se mișcă, își scutură praful singurătății. SADOVEANU, O. VII 201. Razele soarelui își scutură, tremurînd, praful de aur în aer. GÎRLEANU, L. 38. ◊ Expr. A face (pe cineva sau ceva) praf = a sfărîma în bucăți, a ucide; (cu privire la bunuri materiale) a irosi, a cheltui; fig. (familiar, cu privire la persoane) a învinge pe cineva într-o discuție, a reduce pe adversar la tăcere, a-i anula argumentele. În cîțiva ani... a făcut praf moșia. GALAN, B. I 71. Dar eu pe tine te credeam făcut praf acolo la căruțe. CAMIL PETRESCU, U. N. 370. S-a înfuriat în așa hal, încît și-a făcut praf monoclul de dușumea. POPA, V. 206. A (se) face praf și pulbere sau (mai rar) a se preface în praf = a se distruge, a se sfărîma, a se nimici; (cu privire la ființe) a fi ucis, zdrobit. [Calul] zboară cu dînsul în înaltul cerului și apoi, dîndu-i drumul de acolo, se face spînul pînă jos praf și pulbere. CREANGĂ, O. A. 265. De ce nu pot în praf a mă preface? EMINESCU, O. IV 79. A se alege praful (a nu se alege nici praful sau a nu rămîne nici praf) = a fi zdrobit, sfărîmat; a nimici cu desăvîrșire; (fiind vorba despre ființe) ucis. Dete brînci fiului acestui împărat din vîrful turnului și nici praful nu se alese de dînsul. ISPIRESCU, U. 70. Într-un secol fără patimi, nu va rămînea nici praf Din durere, din robie, din ruină și din jaf. BELDICEANU, P. 126. A arunca praf în ochii cuiva = a înșela pe cineva, căutînd să-i dai iluzia că lucrurile sînt altfel decît în realitate. 2. Material solid sub formă de particule foarte mici, utilizat în diferite scopuri. Oleacă de necaz și spaimă degeaba nu strică din cînd în cînd: e ca un praf de piper peste o mîncare prea dulce. CARAGIALE, O. VII 19. O crestezi de-a curmezișul cu cuțitul pe amîndouă laturile; o presări cu praf de sare; o pui pe un grătar. ODOBESCU, S. I 464. Praf de pușcă = pulbere formată dintr-un amestec de azotat de potasiu, sulf și cărbune de lemn, folosită ca explozibil. Sînt suflet blestemat, întîmplările mă cheamă unde miroase a sînge și a praf de pușcă. SADOVEANU, O. I 422. Cînd aprinzi praf de pușcă e totuna dacă ai cît încape într-un degetar ori ai zece vagoane. POPA, V. 211. A dat o ploaie mare, de a muiat praful cel de pușcă. HASDEU, I. V. 154. Praf de spumă = preparat care produce spumă în contact cu apa și care se folosește pentru stingerea incendiilor. Praf de copt = preparat care degajă bioxid de carbon și care se întrebuințează în patiserie pentru a face să crească aluaturile. Lapte praf = lapte sub formă de pulbere, obținut prin eliminarea totală a apei din componența lui. Praf de bronz = pulbere metalică (de culori diferite) care se amestecă cu ulei sau cu lac și formează vopsele care imită metalul. Praf alb = cocaină. Schimbase morfina pe praful alb, fiindcă era mai ușor de găsit. C. PETRESCU, C. V. 313. 3. (Adesea la pl.) Substanță toxică sau medicamentoasă în formă de pulbere; (popular) doză de medicament în formă de pulbere. Vă îndopau cu prafuri amare și cu ceaiuri neîndulcite. PAS, Z. I 217. – Variantă: prav (EMINESCU, O. I 36, CONTEMPORANUL, II 219, RUSSO, S. 128) s. n.