PRESTIGIU, prestigii, s. n. Autoritate morală de care se bucură cineva sau ceva; vază, considerație; importanță. Se hotărî... să încerce a-și recîștiga prestigiul pierdut. DUMITRIU, N. 142. Adusesem cu mine cîteva cărți, în cetirea cărora mă cufundam ceasuri vitregi. Asta, fără îndoială, trebuia să-mi dea prestigiu. SADOVEANU, O. VIII 211. Își închipuia că învățătorul... trebuie să fie îmbrăcat orășenește ca astfel să se poată bucura și prin exterior de un prestigiu deosebit în fața poporului. REBREANU, S. I 94. ♦ Fig. Strălucire, farmec, atracție. Razele soarelui, curate și încă reci, pun. pe casele strîmbe și pe gardurile neegale o poleială care le dă un prestigiu nou. IBRĂILEANU, A. 106. Cît pe maluri, lîngă Arno rătăcitul călător Se socoate sub prestigiul unui vis amăgitor. ALECSANDRI, P. II 153.