PRETINDE, pretind, vb. III. Tranz. 1. A cere, a reclama (cu tărie) un lucru considerat ca fiind un drept cuvenit, a ridica pretenții, a revendica. Pretinde un teren în afară de raza noastră de acțiune. C. PETRESCU, R. DR. 202. Nu anticipez cu nimic și nu pretind nimic. CĂLINESCU, E. O. II 145. Teofil n-ar fi pretins bani gheață. REBREANU, R. 50. ◊ (Urmat de o completivă dreaptă introdusă prin «că» sau «să») A pretins de la direcție să-i dea ei... un rol. CARAGIALE, O. III 9. Cucoana d-sale pretinde să-i fac eu vizită mai întîi, în contra tuturor regulelor etichetei. ALECSANDRI, T. I 275. Îmi pare deșanțat că dumneata ai luat un capriț drept amor, și încă pretinzi să te iau de soție! NEGRUZZI, S. I 25. ♦ A insista, a stărui ca ceva să se înfăptuiască. Prin urmare dumneata pretinzi s-o legăm pe femeia asta și s-o ducem la bolniță, căci e nebună? SADOVEANU, B. 191. Pretinde ca guvernul să fie energic, să știe ce vrea și să păstreze ordinea și disciplina. REBREANU, R. I 222. ◊ (Urmat de o determinare în dativ, indicînd persoana de la care se cere) Neștiutorilor de carte nu li se putea pretinde să aibă cunoștință de opera scriitorului. SADOVEANU, E. 96. Nimeni nu-i poate pretinde să se înmormînteze de vie. REBREANU, R. I 48. 2. A susține, a afirma (cu tărie). Toți cei care nu vor să înțeleagă prezentul, sau care i se opun, pretind că nu se pricep la politică. DEMETRIUS, C. 8. A! tu pretinzi în față-mi că a cînta nu pot? ALECSANDRI, T. II 289. ◊ Intranz. Niște friguri trecătoare... cel puțin astfel pretinde medicul. BOLINTINEANU, O. 455. ◊ Refl. A-și atribui o calitate, cerînd să-i fie recunoscută. Nu e vorba că te pretinzi, dar ești; ești un om... mai instruit. CARAGIALE, O. II 137. 3. (Despre acțiuni, realizări, creații) A avea nevoie de..., a cere (imperios); a necesita. Problema e grea și pretinde o examinare riguroasă. – Prez. ind. și: pretinz (CARAGIALE, O. II 137). – Variantă: (învechit) pretenda, pretendez (KOGĂLNICEANU, S. 193), vb. I