PRIDVOR, pridvoare, s. n. Galerie exterioară, deschisă, cu acoperișul sprijinit pe stîlpi (uneori pe arcade), așezată în partea de dinainte sau de jur împrejur la o clădire; foișor. [Bisericuța] era de lemn și acoperită cu șindrilă... Am șezut la umbră, pe pragul pridvorului. GALACTION O. I 40. După horă ieri ieșiră Toate fetele-n pridvor. COȘBUC, P. II 64. Frunză verde de bujor, La biserică-n pridvor Sta Codreanul frățior Cu butucul de picior. ALECSANDRI, P. P. 90. ♦ Cerdac.