prihană (prihăni), s. f. – 1. (Înv.) Acuzație, vină. – 2. Pată, defect, cusur, meteahnă. Sl. dar lipsește etimonul exact, cf. ceh. prihana, pol. przygana, rut. prigana (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 237; Tiktin), cf. prigoni. Trecerea lui g › h nu a fost explicată. – Der. prihăni, vb. (a păta); prihanie, s. f. (pată, dezonoare); neprihănit, adj. (pur, curat, cast).