PRIHANĂ, (rar) prihane, s. f. (Astăzi rar) Pată morală, necinste; păcat. Cartea sufletelor?... De-i căta, Pentru-o foaie luminoasă cum ești tu, iubite bane, Cîte altele mînjite de-ale răului prihane. Ghemuiesc, în mii de cute, vechi dureri în veci aprinse. DAVILA, V. V. 61. ◊ (Mai ales în loc. adj.) Fără (de) prihană = curat, pur, nepătat, nevinovat; cast. Lăsați împăratului cununa sa fără de prihană. SADOVEANU, D. P. 139. Bunătate fără de margini și cinste fără prihană. HOGAȘ, H. 46. Tu, Ileană Cosinzană, Suflețel fără prihană, Și tu soare luminate, Trupșor făr-de păcate. ALECSANDRI, P. P. 29.