PROSTIT, -Ă, prostiți, -te, adj. 1. Ajuns sau adus într-o stare de uluială; p. ext. uluit, zăpăcit, dezorientat. Elisabeta privește prostită gloata de oameni din jurul ei. SAHIA, N. 42. Rămase prostit, ca un om care se pierde în fața unei nenorociri. DUNĂREANU, CH. 214. A rămas așa, prostit, privind înaintea lui fără să vadă. ANGHEL, PR. 64. 2. Fără vlagă, istovit, îndobitocit; p. ext. înșelat și exploatat. Cei ce te însoțesc, dacă sînt tineri, au trupuri neputincioase, dacă sînt bătrîni, au suflete prostite. ISPIRESCU, U. 26. Ș-acele milioane, ce în grămezi luxoase Sînt strînse la bogatul, pe cel sărac apasă, Și-s supte din sudoarea prostitului popor. EMINESCU, O. I 59.