prăpastie sf [At: PSALT, 325 / V: (îrg) prep~, (înv) ~te, ~aște, prepaste, propaste, prop~, (reg) ~tă / Pl: ~ii și ~păstii / E: slv пропасть] 1 Povârniș înalt și abrupt, situat de obicei într-o regiune muntoasă, privit dinspre extremitatea sa superioară Si: abis, genune, hău, (îrg) prăpăstenie, (înv) precipițiu, (îvr) prăpădere, (reg) prăval. 2 (Îe) A fi (sau a se afla, a ajunge etc.) pe (ori la) marginea ~i A se afla într-o situație extrem de critică. 3 (Îe) A duce (sau a împinge, a băga pe cineva) în ~ A pricinui cuiva mari neajunsuri. 4 (Îae) A distruge. 5 (Fig; îe) A spune (sau a vorbi) prăpăstii A spune lucruri care înspăimântă. 6 (Fig; îae) A spune lucruri lipsite de rațiune. 7 (Îvr; îf prăpaște) Iad. 8 (Îvp) Adânc al unei ape. 9 (Îvp) Noian de ape. 10 (Fig) Nenorocire. 11 (Fig) Primejdie mare.