PRĂPĂDI, prăpădesc, vb. IV. 1. Tranz. A nimici, a distruge (intenționat, cu rea-voință). Leșii, stăpîne,. au prăpădit și au ars tot. SADOVEANU, O. I 263. A venit... un regiment de călăreți și toate oalele mi le-a spart, a trecut cu caii peste ele și ce cîștigasem ieri, tot îmi prăpădi azi. RETEGANUL, P. II 20. Ca să nu-mi prăpădească toată împărăția, am fost silit să stau la-nvoială cu ea. EMINESCU, N. 7. ◊ Absol. Risipite se-mprăștie a dușmanilor șiraguri Și, gonind biruitoare, tot veneau a țării steaguri, Ca potop ce prăpădește, ca o mare turburată. EMINESCU, O. I 148. ◊ Refl. Se prăpădiră toate corturile lor. ISPIRESCU, M. V. 25. 2. Tranz. (Mai ales în Mold., Transilv.) A pierde (1), a risipi. Cam mormăia uneori că prăpădește prea mult petrol. REBREANU, I. 62. Prăpădi și el cît ai bate în palme tot ce cîștigase și moștenirea de la tată-său pe deasupra. NEGRUZZI, S. I 81. Frățioare, ce ești scîrbit? Ori boii i-ai prăpădit? ȘEZ. I 45. ◊ Fig. Au apucat-o la fugă de-și prăpădea călcîiele. SBIERA, P. 241. ◊ (Cu privire la abstracte) Cu pasul m-au rătăcit, Cu glasul m-au amețit; Liniștea mi-am prăpădit! ALECSANDRI, P. P. 270. ◊ (Popular) De pe la înțercători am prăpădit drumul. CREANGĂ, A. 30. ♦ A irosi. Eu n-am vreme de prăpădit; am grabă să mă duc la treburile mele. SADOVEANU, O. E. 213. Crezi că mie nu mi-e milă să te văd umblînd mereu, Prăpădindu-ți tinerețea în războiul ăsta greu? EFTIMIU, Î. 97. Cu voi îmi prăpădesc tinerețea și sănătatea! REBREANU, R. I 198. 3. Tranz. (Cu privire la ființe) A face să-și piardă viața, a ucide, a omorî. Dacă nu era un cioban mai bătrîn și mai milos care să-l scape, îl prăpădeau haitele ciobănești. GALACTION, O. I 87. Zîna, spăimîntată, zise lui Făt-Frumos: fă-te ce te-iface, că te prăpădește zmeul! CREANGĂ, O. A. 278. Cu inima vitează ea trece pretutindeni, prăpădind odrasla fiarelor sălbatice. ODOBESCU, S. III 56. ◊ Fig. Cîțiva pași mai erau de făcut, dar nu mai avea putere Teama că Sandu se preface îl prăpădea. MIRONESCU, S. A. 73. Gîndește, mîndro, gîndește, Că dorul mă prăpădește. HODOȘ, P. P. 82. 4. Refl. A-și pierde viața, a muri. Tata și mama au murit în sărăcie și pedeapsă; s-au prăpădit în brațele mele. SADOVEANU, P. M. 145. Ideea că-i tînără și se prăpădește fără vreme, îi rupea mima. VLAHUȚĂ, N. 152. Împărate, împărate! Lasă-te, nu te mai bate; De cînd focul ai pornit Mulți vornici s-au prăpădit. ALECSANDRI, P. P. 296. ◊ (Prin exagerare) Cînd trag din cimpoi... sar căprioarele de se prăpădesc. ALECSANDRI, T. 243. ◊ Expr. A se prăpădi de rîs (de plîns, de rușine etc.) = a rîde (a plînge etc.) foarte tare. O să se prăpădească lumea de rîs. CAMIL PETRESCU, O. II 13. Să se prăpădească băiatul de rușine cînd văzu că pe dînsul îl cheamă! Se făcu roșu ca sfecla, se zăpăci. ISPIRESCU, L. 387. Să-l vezi ce caraghios e. cu țigara-n gură, să te prăpădești de rîs. CARAGIALE, O. II 166. A se prăpădi după cineva (sau ceva) = a iubi pe cineva sau a-i plăcea ceva foarte mult. Nu se prăpădea de loc după comorile lin. REBREANU, R. I 54. De cînd era mititel se prăpădea după gravuri. VLAHUȚĂ, O. A. 446. A prăpădi pe cineva (sau, refl. reciproc, a se prăpădi) din ochi = a iubi pe cineva (sau a se iubi unul cu altul) nespus de mult; a (se) pierde din ochi. Harap-Alb o prăpădea din ochi de dragă ce-i era. CREANGĂ, O. A. 263. Nu au grija nimănuia, Și de dragi unul altuia Ei din ochi se prăpădesc. EMINESCU, O. I 104. A se prăpădi de dorul... = a dori foarte mult. A se prăpădi cu firea v. fire. 5. Refl. (Rar) A dispărea. Cîteodată, un iepure roșcat izbucnea dintr-o tufă întunecoasă, trecea ca o nălucă prin pilcuri de strujeni uscați care pîrîiau, și dintr-o dată se prăpădea sub vălul de ceață. SADOVEANU, O. I 361.