PRĂPĂSTIOS, -OASĂ, prăpăstioși, -oase, adj. 1. (Despre locuri) Cu prăpăstii, cu pante abrupte; rîpos. Malurile prăpăstioase se-nălțau acum drept și gorunii cei străvechi se suiau parcă pînă la cer. SADOVEANU, O. VII 39. Nici prin vis piciorul nu mi-a călcat prin asemenea prăpăstioase locuri. ODOBESCU, S. III 77. ♦ Fig. Adînc, de netrecut, de neînvins. Era o prăpăstioasă deosebire de idei și de simțiri. HOGAȘ, DR. II 43. 2. Fig. Năprasnic, vijelios. În acea fugă prăpăstioasă turcii semănară drumul cu armele lor. BĂLCESCU, O. II 120. ◊ (Adverbial) Uraganele umplură jgheaburile largi ale munților și, ca niște imense puhoaie vijelioase, se rostogoleau prăpăstios la vale. HOGAȘ, M. N. 175. ♦ Care umple de spaimă, înspăimîntător, groaznic. Namila venea prăpăstioasă, întărîtată și de rană și de larma crescîndă. GALACTION, O. I 50. Tresărea ca dintr-un vis prăpăstios.. VLAHUȚĂ, la TDRG. 3. De necrezut, de neînchipuit. A spune lucruri prăpăstioase. 4. (Despre persoane) Care vede lucrurile numai în rău, se așteaptă totdeauna la rău; pesimist. Sînt oameni... bicisnici și prăpăstioși, care pentr-un lucru de nimic gem și se vaită cît îi ia gura. VLAHUȚĂ, O. A. 430. – Pronunțat: -ti-os.