PUBLIC, -Ă, publici, -ce, s. n. sg., adj. 1. S. n. sg. Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume; spec. totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc. ◊ Loc. adj. și adv. În public = (care are loc) în fața unui anumit număr de persoane, în văzul lumii. ◊ Marele public = Ansamblu de persoane considerate în raport cu participarea la un eveniment cultural, social, artistic etc. 2. Adj. Care aparține unei colectivități umane sau provine de la o asemenea colectivitate; care privește pe toți, la care participă toți. ◊ Opinie publică = părere, judecată a colectivității; p. ext. public (1). ♦ Care are loc în prezența unui mare număr de oameni. 3. Adj. Al statului, de stat; care privește întregul popor; pus la dispoziția tuturor. ◊ Viața publică = viața politică-administrativă a unui stat; activitatea cuiva în legătură cu funcțiile de stat pe care le ocupă. Grădină publică = parc. Drept public = subîmpărțire mai veche a dreptului, care se ocupa de relațiile persoanelor cu statul. Forță publică = poliție. Datorie publică = datorie a statului, rezultată din împrumuturi interne și externe. Învățământ public sau instrucție, școală publică = învățământ sau școală organizate și controlate de stat. ♦ (Despre persoane) Care ocupă o funcție în stat. – Din lat. publicus, fr. public.