PUSTIU adj., s. 1. adj. deșert, gol, necultivat, sălbatic, vid, (înv. și reg.) săcret, (înv.) pustiicios, pustiit. (Un loc, un ținut ~.) 2. s. deșert, pustietate, (rar) pustiire, (reg.) pustieșag, (înv.) ariniș, pustiiciune. (~ Saharei.) 3. s. pustietate, sălbăticie, (rar) sălbătăciune, (înv.) sălbătăcime. (~ locurilor.) 4. adj. deșert, gol, nelocuit, nepopulat, (înv.) pustiicios. (Oraș ~.) 5. adj. gol, necirculat, neumblat. (Drum ~.) 6. adj. părăsit. (Ocupanții au găsit orașul ~.) 7. adj. singur, stingher. (A rămas ~ pe lume.)