PÎRGĂ s. f. (Și în forma pîrg) 1. (În loc. adj.; despre fructe sau cereale) În pîrgă = copt, dat în copt. În jurul lui, cîmpul verde, bogat, miroase a grîu în pîrgă și a fîn. DAN, TR. 157. Acuma-i vremea de fugă, Pînă sînt holdele-n pîrgă, Unde calci, Urmă nu faci. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 58. A da în pîrgă (sau în pîrg) = a începe să se coacă, să se pîrguiască, a da în copt. Rămîn încruntați, întunecați oamenii și vara cînd dau în pîrg cireșele. STANCU, D. 24. Cînd dă în pîrg spicul, putem găti combinele pentru recoltă. SADOVEANU, A. L. 196. Roșiile mai au pînă să dea în pîrgă, mult șapte-opt zile. id. P. M. 283. 2. Timpul cînd încep a se coace fructele sau cerealele. Pînă la pîrga păioaselor... pămîntul întreg se îmbracă în auriul sau verdele crud al holdelor. MIHALE, O. 185. Se făcea ca astăzi parcă pe vremea pîrgului de toamnă. ANGHEL, Î. G. 39. 3. (Cu sens colectiv) Cele dintîi fructe sau roade dintr-un an, roade timpurii. Nici pîrga acestui pom nu o văzuse măcar. ISPIRESCU, L. 73. O tavă purtînd felurită pîrgă... se pune pe altar în sărbătorile zeiței Ceres. ODOBESCU, S. I 36.- Variantă: pîrg (ISPIRESCU, L. 72) s. n.