păcát n., pl. e (lat. peccatum, it. peccato). Delict voluntar comis față de Dumnezeŭ: a ucide e păcat. Delict, greșală, vină în general: ce păcat e dacă dorm maĭ mult? Nenorocire, pagubă: Mare păcat e și beția. Ce păcat că ploŭă tocmaĭ acum! Păcat că ploŭă! Ce păcat pe capu luĭ! Păcat de el c’a murit tînăr! Păcat de moarte, păcat care atrage pedeapsa cu moarte. Păcatu strămoșesc, păcatu original. Ce e drept nu e păcat, e permis a face o faptă bună, a afirma un adevăr. A-țĭ plînge păcatele, a regreta ce aĭ comis. A-țĭ trage păcatele, a expia ce aĭ comis. A cădea, a intra în păcat, a comite un păcat: nu mă face, că intru în păcat cu tine (te ucid). Păcat de Dumnezeŭ! e mare păcat, mare pagubă. Maĭ știĭ păcatu?! se prea poate, e posibil. A te paște păcatu, a te aștepta nenorocirea din cauza faptelor tăle. Din păcate, din nenorocire: din păcate, e și bețiv.