păgîn, -ă s. (lat. pagânus, sătean, nemilitar, civil; it. pagano, fr. payen, païen, pg. pagão. Milites Christi eraŭ „ostașiĭ luĭ Hristos, creștiniĭ”, ĭar ceĭlalțĭ eraŭ păgîni, necredincĭoșĭ. V. peizaj și pogan). Infidel, necredincĭos, adorator de dumnezeŭ fals orĭ de idolĭ: un păgîn. Fig. Nelegĭuit, fără religiune, răŭ la suflet. – Ca adj. se zice numaĭ păgînesc, ca creștinesc, românesc. Decĭ templu păgînesc, nu păgân. corectat(ă)