PĂLIMAR², pălimare, s. n. 1. Împrejmuire de scînduri la prispa unei case țărănești sau a unei construcții în stil romînesc vechi; partea de scînduri a pridvorului; parmaclîc, balustradă (la un balcon). Se răzimă cu coatele de pălimar și rămase multă vreme așa, cu privirea spre lac. STĂNOIU, C. I. 93. Unele case au pe marginea prispei un pălimar de scînduri, înalt de 50-70 cm. La TDRG. Bătrînii prieteni se așezară pe pălimar. CARAGIALE, S. 83. ♦ Stîlp de pridvor sau de prispă care susține streașină acoperișului. 2. Pridvor, cerdac, foișor. Colivia cu pasărea o puse în pălimarul despre grădină. ISPIRESCU, E. 80. Împăratul... se urcă cu dînșii în pălimarul unui turn ce avea în grădină. id. ib. 211. 3. (Învechit) întăritură, parapet. Cetățuia Brăilei era închisă cu un zid gros și întărit cu pălimare de pari. BĂLCESCU, O. II 59.