Definiția cu ID-ul 504494:
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
păpușă (păpuși), s. f. – 1. Jucărie reprezentînd de obicei o fetiță. – 2. Marionetă. – 3. Nimfă, larvă. – 4. Cosiță împletită. – 5. Mănunchi, legătură. – 6. Funie, șir (de ceapă, de usturoi). – 7. Știulete tînăr de porumb. – 8. Ciocan de dogar. Formație expresivă, cf. papă, pup, cu suf. dim. -uș. Sensul inițial este cel de „persoană sau obiect fără formă definită”, ca în papă (› papaciufă, papalete, paparudă). Căutarea altor etimologii nu a dat rezultate: din lat. pupa (Diez, Gramm., I, 438); din lat. pappus (N. Sulică, Gazeta Trans., 1900, no. 198; Pușcariu 1256); din pupă < lat. pupa (Pascu, I, 148); din rus. papuša (Candrea). Pentru sensul 4, cf. fr. poupée. Cf. REW 6213. Der. păpușar, s. m. (artist de păpuși; șarlatan); păpușerie, s. f. (spectacol de păpuși; ipocrizie, prefăcătorie); păpuși, vb. (a se dichisi; a face mănunchiuri, mai ales de tutun); împăpușa, vb. (a lega; a se împopoțona, a face pănuși porumbul); păpușoi (var. popușoi), s. m. (Mold., porumb; porumbiște; scul, ghem), cu suf. augmentativ -oi; păpușoiște, s. f. (porumbiște); păpușică, s. f. (diminutiv al lui păpușă; mănunchi de fire). – Din rom. provin bg., rut. papuša, pol. papusza „mănunchi de foi de tutun” (Cihac, II, 243; Candrea, Elemente, 406; Capidan, Raporturile, 224), rus. dial. papušoi (Weigand, Jb., XVII, 365), rus. pampuša „pachet de hîrtie pentru țigări” (Vasmer, II, 307).