păpúșă și popúșă f., pl. ĭ (lat. pop. *pŭppa, cl. pûpa, fetiță, păpușă, de unde s’a făcut *pupă, *popă, apoĭ [cu suf. -ușă] popușă, păpușă. Din aceĭașĭ răd. fr. poupée, păpușă. După alțiĭ, păpușă e forma maĭ veche și ar veni d. lat. pappus, tipu bătrînuluĭ zgîrcit ridiculizat pe scenă. D. rom. vine bg. rus. papúša, păpușă de tutun. V. popușoĭ și pleoapă). Mică figură de lemn, de peticĭ, de porțelan ș. a. care imitează o fetiță și cu care se joacă fetițele. Fig. Femeĭe îmbrăcată elegant: gătită ca o păpușă (V. grafină); la cap păpușă, și la picĭoare mătușă (cînd e elegant îmbrăcată și urît încălțată). Mică figură care imitează diferite tipurĭ sociale (dintre care principalu e Vasilachi, cu nasu ca al papagaluluĭ) și care e jucată pe scenă pe la bîlcĭurĭ și panorame (fr. fantoche și marionnette, it. fantoccio). Fig. Om fără voință pe care-l jocĭ ca pe o păpușă, manechin, momîĭe. A juca păpușile, a căuta să înșelĭ, să mistificĭ. Mănuchĭ, legătură, fascicul: popușă de tutun, de sfoară. Legătură de vre-o 20 de jurubițe. Drugă, ștĭulete de popușoĭ cu pănușile luĭ (Rar). Cĭochia dogaruluĭ.