părtinire sf [At: MINEIUL (1776), 121^r1/31 / V: (înv) ~ten~ / Pl: ~ri / E: părtini] 1 Avantajare în mod conștient pe cineva în dauna altcuiva Si: ocrotire, (rar) părtinie. 2 (Înv; udp „la”) Participare în folosul cuiva sau a ceva. 3 Atitudine părtinitoare, lipsă de obiectivitate Si: (înv) părtășie (4), Vz patimă, (rar) parțialitate, pasiune 4 (Îlav) Fără ~ În mod obiectiv. 5 (Îal) Fără excepție. 6 (Îlav) Cu ~ În mod subiectiv, favorizând pe cineva în dauna altuia. 7 (Înv) Participare în folosul cuiva sau a ceva. 8 (Înv) Contribuție.