PĂSTRA, păstrez, vb. I. Tranz. 1. A ține ceva în bună stare; a îngriji de ceva. Ține această cămașă și o păstrează bine. ISPIRESCU, U. 75. I-a mai dat încă o furcă de aur, care torcea singură, și i-a zis cu bineșorul: păstreaz-o, că ți-a prinde bine la nevoie. CREANGĂ, P. 91. ♦ A respecta, a păzi, a nu călca, a nu viola. Poetul întrebuințează și el cuvintele limbii, păstrîndu-le înțelesurile lor comune. VIANU, S. 8. Trebuie să se supuie formalităților necesare, să îmbrace un anumit costum, să păstreze obiceiurile și prescripțiile. CAMIL PETRESCU, U. N. 89. 2. A menține, a face să dureze. A fost datoria cercetătorilor critici să scoată numele meu de subt o etichetă pe care unii mi-o mai păstrează. SADOVEANU, E. 8. Operile de artă au știut și ele să păstreze un aspect cu totul impunător. ODOBESCU, S. III 76. Fie iarnă, fie vară, Eu păstrez a mea verdeață. ALECSANDRI, P. III 23. ◊ Expr. A(-și) păstra calmul sau sîngele rece = a rămîne calm. Să ne păstrăm în primul rînd calmul. BARANGA, I. 180. A păstra amintirea cuiva = a nu-l uita. A păstra (ceva sau pe cineva) în amintire (sau în inimă, în minte, în suflet) = a nu uita niciodată (ceva sau pe cineva). Păstrează-ți în minte... vorbele aceste. MURNU, I. 26. A păstra tăcere = a tăcea. Mezinul păstra și el tăcerea. SADOVEANU, O. I 18. Iubind în taină am păstrat tăcere, Gîndind că astfel o să-ți placă ție. EMINESCU, O. I 201. ♦ Refl. A rămîne, a se menține. Numai Urga, în această bună voie, se păstra posomorît. SADOVEANU, D. P. 133. 3. (Cu privire la o taină, un secret) A nu divulga, a respecta. Să jurăm... Taina s-o păstrăm. ALECSANDRI, P. P. 188. 4. (Construit mai ales cu dativul persoanei) A rezerva, a pune deoparte (ceva); a lăsa (ceva) pentru altă ocazie, pentru un anumit scop etc. Păstrează-ți lacrimile ce ți-au mai rămas pentru tinerețile ce înfloresc acum. SADOVEANU, N. P. 51. Dar eu numai pentru tine Inimioara mi-o păstrez. ALECSANDRI, T. 316. Orice e mai sfînt în mine... Pentru tine-l voi păstra. id. P. I 173.