PĂSTRĂTOR, -OARE, păstrători, -oare, adj. 1. Care păstrează (ceva). O urnă funerară păstrătoare de cenuși. ODOBESCU, S. I 212. ♦ (Despre oameni) Econom. 2. Care ține (ceva) la sine. (Substantivat) Iubind pe păstrătorul tradiției, al pămîntului și al limbii acestui neam, adică pe țăran. Ibrăileanu dorea în același timp intens ieșirea lui din trecut, din mizerie și primitivitate, la viața nouă a lumii. SADOVEANU, E. 177. Cea mai mare din surori... era păstrătoarea cheilor. ISPIRESCU, L. 50.