PĂTURĂ, pături, s. f. 1. Învelitoare călduroasă făcută dintr-o țesătură deasă de lînă (mai rar de bumbac); cergă. Mitrea s-a culcat în paie și s-a învelit cu pătura. SADOVEANU, M. C. 60. Un... pat de scînduri, acoperit cu o pătură de lînă albastră. FILIMON, C. 47. Cere pe negrul din grajd... înșeuat Cu șaua moldovenească, Cu pătura tătărească. TEODORESCU, P. P. 88. 2. Strat care acoperă sau învelește în mod uniform ceva. A căzut o brumă groasă, ca o pătură de zahăr alburiu. CAMIL PETRESCU, U. N. 342. De pe păreții-ngălbeniți Se dezlipește-n pături varul. GOGA, P. 19. Puse... o piele de bivol și-o pătură de rășină, apoi un rînd de fuioare. RETEGANUL, P. III 22. ♦ Fiecare dintre straturile sau foile suprapuse sau alternînd cu alte straturi sau foi; (Transilv.) foaie de aluat. Cîteva pături de hîrtie lipite una peste alta cu său de lumînare topit pe lîngă foc. CREANGĂ, A. 101. Roș e, măr nu e; pături sînt, plăcintă nu-i (Ceapa). GOROVEI, C. 66. ◊ Expr. (De obicei în construcție cu verbele «a așeza», «a pune», «a lua», «a desface») Pături sau pături-pături = în straturi succesive sau alternative. 3. Fig. (Urmat de determinări care arată rolul, calitatea) Categorie socială, treaptă, strat. Mulțimea aceea răbdătoare și cinstită care lucrează numai pentru o mică pătură conducătoare. BART, S. M. 25. Noi, cei din păturile de sus, am pus o grozavă greutate în spinarea țăranului romîn. GHEREA ST. CR. II 178.