REFLEXIV, -Ă, reflexivi, -e, adj. 1. (Despre persoane) Predispus la reflexie, la meditare; meditativ. Alecsandri a fost un clasic, o natură reflexivă, observatoare și echilibrată. SADOVEANU, E. 60. Oamenii se împart, după caracter, în două categorii: reflexivi și impulsivi. GHEREA, ST. CR. III 88. 2. (Gram.; în expr.) Diateză reflexivă = diateză care arată că acțiunea unui verb este făcută de subiectul gramatical care îi suferă și efectele. Verb reflexiv = verb la diateza reflexivă. Verbele tranzitive pot fi active, pasive și reflexive, cele intranzitive, numai active. IORDAN, L. R. 421. Verb reflexiv eventiv v. eventiv. Pronume reflexiv = pronume care arată în principiu că acțiunea exprimată de verb se răsfrînge asupra subiectului. Pronumele reflexiv are forme proprii numai pentru persoana a 3-a. GRAM. ROM. I 201. ♦ (Substantivat, n.) Funcțiunea verbului reflexiv; diateză reflexivă. Reflexivul se deosebește formal de activ numai prin faptul că, la forma activă a verbului, se adaugă pronumele reflexiv. GRAM. ROM. I 244.