registru (it. registro; fr. registre; germ. Register; engl. register) I. Set omogen de sunete muzicale delimitat, dintr-un spațiu mai larg [ambitus (1)], pe criteriul înălțimii (2) relative sau și al modului de emitere. Pentru precizarea unui r. oarecare este necesar să se stabilească a) repertoriul de obiecte sonore muzicale în cadrul căreia se operează delimitarea și sistemul de organizare pe care acesta îl presupune și b) criteriul pe baza căruia se efectuează compartimentarea pe r. Câteva ex.: scara generală sonoră (v. frecvență) sau ambitusul se divide, după înălțimea relativă, în r. grav, mediu și acut. R. considerate sunt relativ net delimitate în extremități; limitarea în diviziuni depinde însă de sistemul (II) intonațional care stă la baza scării muzicale, și deci și a r. Astfel, r. care presupune unul din sistemele de intonație netemperate (v. temperare) conține teoretic un număr infinit de obiecte sonore muzicale, pe când cel care se fondează pe unul din sistemele intonaționale temperate conține un număr precis determinabil de obiecte sonore. Diapazonul (3) cl. se împarte, după modul de emitere a sunetelor, în r. armonicelor*, 1, 3, și 5, departajare coincizând aprox. cu cu cea operată pe criteriul înălțimii relative. În diapazonul vocii (1) umane se disting, după tipul de emisie, r. vocii „de piept” și r. vocii „de cap”. II. 1. (fr. jeu; germ. Register; Stimmeș engl. diapason) (la orgă* și, p. ext., la clavecin*) Ansamblul tuturor sunetelor care pot fi emise de un set de tuburi construite pe aceleași principii, cu aceeași formă și din același material și aduse în stare de funcționare prin acționarea aceleiași (acelorași) manete. 2. (fr. registre; germ. registerzug) Mecanismul prin care tuburile, coardele sau lamele r. (II, 1) sunt aduse în stare de funcționare.