REGISTRU, registre, s. n. 1. Condică în care se trec încasările, cheltuielile, trimiterile și sosirile hîrtiilor, rezultatele unor măsurători etc. Un furier slăbănog și un majur cărunt desfăceau o ladă cu registre. CAMILAR, N. I 78. Apostol Bologa luă în primire, de la locotenentul pe care venea să-l înlocuiască, biuroul cu cele cîteva registre și imprimate. REBREANU, P. S. 129. Săndulescu, veșnic cu nasu-n registru, făcea socoteli. VLAHUȚĂ, O. A. III 26. ◊ Fig. Infernul pentru tine Își va deschide negrele registre. TOPÎRCEANU, B. 93. ◊ Registru de bord = jurnal de bord pe o navă, v. jurnal (2). Registru de casă v. casă. Registru de intrare și ieșire v. intrare. 2. (Tehn.) Sertar sau clapă (de oțel, de fontă, de material ceramic etc.) acționată manual sau automat, care servește la reglarea tirajului prin varierea secțiunii de trecere a gazelor de ardere sau la închiderea canalelor de fum de la căldările de abur sau de la cuptoarele industriale. 3. (Arhit.) Suprafață cuprinsă între două profiluri orizontale care se întind pe toată lungimea unei fațade. Registrul de jos, corespunzător parterului, are ferestre mai mici, dreptunghiulare. CAMIL PETRESCU, O. II 596. 4. Ansamblul semnelor de reper care indică suprapunerea exactă a tiparului pe ambele fețe ale hîrtiei. 5. (Muz.) Întinderea scării muzicale a unui instrument sau a unei voci, cuprinsă între nota cea mai de jos și cea mai de sus pe care le poate emite instrumentul sau vocea respectivă, fără schimbare de timbru. (Fig.) Imaginația lui Arghezi se mișcă pe un întins registru, de la libera asociație vizionară pînă la notația exactă. VIANU, A. P. 266. (Concretizat) Dispozitiv cu care se pun în mișcare diferite țevi de la orgă.