RELATIV, -Ă, relativi, -e, adj. 1. Care se referă, se raportă la ceva sau la cineva, care are legătură cu ceva sau cu cineva. Date relative la situația economică a țării noastre. ◊ (Gram.) Pronume relativ = pronume care face legătura între propoziții subordonate și cuvinte din propozițiile regente pe care le determină. Propoziție relativă = propoziție subordonată introdusă printr-un pronume sau adverb relativ. ◊ Loc. prep. Relativ la... = în legătură cu..., referitor la..., cu privire la... Orice primiți de la Costică relativ la venirea lui, rog să-mi faceți și mie cunoscut. CARAGIALE, O. VII 29. 2. (În opoziție cu absolut) Care are o valoare dependentă de anumite condiții sau în funcție de punctul de vedere al cuiva. Frumosul este o noțiune relativă. ▭ Clasificarea oamenilor în pesimiști și nepesimiști... nu poate fi decît relativă. GHEREA, ST. CR. II 299. Driturile capatate au sfințenia lor relativă. RUSSO, S. 157. ◊ Adevăr relativ v. adevăr. Cronologie relativă = cronologie care stabilește că un eveniment sau un fenomen a avut loc înaintea altuia sau după altul, fără ca să poată preciza cu exactitate data. ♦ Care depinde de un termen fără care ar fi fără sens. Mișcarea în sensul din cinematică e relativă, fiindcă nu are sens fără indicarea corpului la care se referă. ♦ (Adverbial) Aproximativ, mai mult sau mai puțin, aproape. A avut o viață relativ liniștită. SADOVEANU, E. 234. Am stat ș-am gîndit la soarta relativ bună pe care și-ar putea-o asigura un poet care s-ar deda la fabricarea versurilor de comandă. VLAHUȚĂ, O. A. 225. 3. Care privește relația dintre termeni considerați independent de această relație. Poziția relativă a două corpuri. ♦ Care nu există decît în relație cu altceva. După unele teorii idealiste spațiul ar fi relativ.