Definiția cu ID-ul 506625:
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
repede adj. – 1. Rapid, iute. – 2. Abrupt, pieziș. – 3. (Adv.) Curînd, degrabă, rapid. – 4. (S. m.) Insectă (Cicindella campestris). – Var. Mold. răpede. Trans. de V. rapăd. Istr. răpede. Lat. rapĭdus (Pușcariu 1455; REW 7054), cf. it. ratto. Schimbarea finalei trebuie să fie modernă, cf. rapăd (Todoran, Dacor., XI, 128), așa că ipoteza unui lat. *rapĭdis (Pușcariu) nu pare necesară; cf. limpede. Sensul 2 ar putea fi rezultatul unei contaminări cu lat. rῑpĭdus „abrupt”, de unde it. ripido și probabil fr. raide „rigid” < rĭgĭdus. Der. repezi, vb. (a arunca, a răspîndi; a alunga, a da afară; a expedia, a trimite repede; a pregăti în grabă; a reproșa, a mustra; refl., a se grăbi; refl., a se năpusti, a tăbărî; refl., a fugi); repezeală, s. f. (repeziciune; mustrare, ceartă); repezit, s. m. (grăbit; agitat); repezitură, s. f. (pornire, impuls); repeziș, s. n. (pantă, povîrniș); repeziciune, s. f. (promtitudine); repejune (var. repegiune), s. f. (Mold., repezeală); repejor (var. repegior), adv. (prompt, în grabă); repega (var. răpăga), vb. (a aluneca, a cădea), este cu repezi (› repegiune) în aceeași relație ca putregai cu putrezi › putregiune sau mucegai < mucezi (de la un lat. *rapĭcāre, după Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 300; din lat. *rĕpĭcāre < rĕpĕns, după Giuglea, Dacor., IV, 381; din lat. *rĕpĭgāre < rĕpĕre, după Buescu, R. Études roum., III, 168; legătura cu mag. repegetni „a se crăpa”, sugerată de Scriban, nu e posibilă); rapăg, s. n. (Banat, alunecuș, patinoar); repeguș (var. răpăguș), s. n. (lunecuș; povîrniș); repezină, s. f. (abis, tău, repeziș), cf. Densusianu, Rom., XXXVIII, 73. Din rom. provine săs. repezin, vb.