REPROȘ, reproșuri, s. n. Imputare, dojană, mustrare, învinuire. În loc să-mi fii recunoscătoare, îmi mai faci reproșuri. SEBASTIAN, T. 36. Mă uit la tine și te văd gînditoare și-mi zic că tu poate suferi... și-mi aduc aminte de unele vorbe ale tale, de unele căutături de reproș. VLAHUȚĂ, O. A. III 178. Am să-ți fac reproșuri... – Pentru ce? – Ai început a mă neglija. ALECSANDRI, T. 1670. – Pl. și: (învechit) reproșe (KOGĂLNICEANU, S. 219).