RESPINGE, resping, vb. III. Tranz. 1. A refuza, a nu admite, a nu primi, a nu accepta. A respinge un proiect. ▭ Trimiseseși ceva la «Universul literar» care te respinsese. PAS, Z. I 313. Poate că Frusina ar fi respins pe Badea, dar părinții și rudele i-ar fi stat ciocan pe cap, pînă cînd și-ar fi dat consimțămîntul. GALACTION, O. I 126. Geniul limbii respinge neîncetat orice vorbe străine, barbare și parazite, ce vin a o disforma. HELIADE, O. II 386. ◊ A respinge (pe cineva) la un examen = a declara (pe cineva) căzut, a nu-l promova. 2. A îndepărta de la sine, a da la o parte. Ozun respinse cu mîna o prezență supărătoare. C. PETRESCU, C. V. 301. Cu o mînă îl respinge, Dar se simte prinsă-n brață. EMINESCU, O. I 104. ◊ Fig. Urările de anul nou, capra și căluțul și toată zvoana și veselia cotlonului aceluia din munte le respinse, de cătră sine. SADOVEANU, B. 64. ♦ A arunca înapoi. O săgeată Vîjîie, vine, lovește Scutul care zinghenește Și-o respinge. ALECSANDRI, P. II 14. 3. A ține piept unui atac armat, a sili pe dușman să se retragă. Un regiment care a făcut o încercare cu două zile înainte a fost însă respins. CAMIL PETRESCU, U. N. 309. Puternica armată... Stînd gata să respingă romînii din asalt. ALECSANDRI, P. III 219. 4. (Rar, cu privire la sentimente, porniri) A înăbuși. Ținînd și respingînd în el orice semn al supărării, se îngriji des-de-dimineață și de-aproape de tot ceea ce privea ospățul. SADOVEANU, Z. C. 132.