Definiția cu ID-ul 857269:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
RETEZA, retez, vb. I. Tranz. 1. A tăia transversal și complet, cu o singură tăietură, un obiect, o parte a unui obiect sau o parte a corpului unei ființe. ◊ Expr. A-i reteza (cuiva) unghiile = a face (pe cineva) inofensiv; a pune (pe cineva) la punct. A-l reteza (pe cineva) scurt sau a i-o reteza (cuiva) = a-i limita (cuiva) pretențiile; a pune brusc capăt discuției. ♦ A tăia fagurii dintr-un stup, pentru a recolta mierea. 2. (Construit cu pronumele feminin „o”, cu valoare neutră) A o lua de-a curmezișul pentru a scurta drumul. 3. Fig. A face să înceteze brusc, a curma, a întrerupe. – Et. nec.