RISIPĂ, risipe, s. f. 1. (În opoziție cu economie) Cheltuială fără măsură; irosire. Se aprinde lumînarea lui moș Gheorghe, apoi alta și alta, pînă ce le spune tot el să nu facă risipă, ca să ajungă pînă la Galați. SP. POPESCU, M. G. 31. Ia punga și-ntr-o clipă Azvîrle-un pumn de galbeni cu darnica risipă A celui ce pe brazde stă vesel semănînd. COȘBUC, P. II 96. ♦ Fig. Belșug, abundență. Prada fusese peste toate așteptările și era acum risipă de toate. CAMIL PETRESCU, O. II 60. 2. (Învechit și arhaizant) Sfărîmare, surpare, distrugere, ruinare, prăbușire. (Cu pronunțare regională) Dumneavoastră știți că m-a silit numai dorința de a vedea contenind gîlcevirile și vînzările unora și altora, care ținteau la răsipa țării și la peirea mea. NEGRUZZI, S. I 149. ◊ Loc. adj. În risipă = care se sfărîmă, se dărîmă; în ruină. L-a lovit un corn de clădire în risipă. SADOVEANU, P. M. 126. ♦ (Învechit; la pl. în forma risipuri) Ruină, dărîmătură. Îngeri iubitori Într-o noapte fără nori S-or opri din a lor cale Pe risipurile tale. ALECSANDRI, P. II 37. Se mai văd încă urme din risipurile cetății Smeredova. NEGRUZZI, S. I 194. 3. Împrăștiere, răspîndire, fugă în dezordine; risipire. Un lung fior de spaimă pătrunde într-o clipă Prin deasa tătărime ce-i gata de risipă. ALECSANDRI, P. A. 170. ◊ Loc. adj. și adv. În risipă = în debandadă, în dezordine. Însăși din cer aruncînd puternicul foc al lui Joe, Flota-n risip-a sfărîmat-o. COȘBUC, AE. 12. – Pl. și: (2) risipuri.