ROSTOGOLI, rostogolesc, vb. IV. 1. Refl. A cădea, a aluneca, a înainta (de obicei pe un plan înclinat) prin rotirea în jurul lui însuși; a se da de-a dura, de-a berbeleacul, de-a rostogolul. Dintr-o scorbură încep să se rostogolească niște bolovani. BOGZA, Ț. 64. O copită cu măiestrie și la timp îndreptată împotriva încăpățînatului dușman, îl făcu să se rostogolească schiolălăind. HOGAȘ, M. N. 65. Arnăuții se-mbrîncea, Pe Iordachi s-arunca... Și din zbor capu-i tăia. Capul se rostogolea, în sînge se tăvălea. ALECSANDRI, P. P. 182. ◊ (Întărit prin «peste cap») Dar mașina nu se desfăcu și nu se rostogoli peste cap. C. PETRESCU, Î. II 201. ◊ Fig. Timpul se rostogolea încet, asemenea unui glob uriaș. VORNIC, P. 140. Sufletul lui plutea între vis și realitate, nehotărît, zdrobit de imensa putere a totului... Totul se lega, se încurca și se rostogolea mai departe. D. ZAMFIRESCU, R. 274. Orice cuvînt, îndată ce s-a scris, se rostogolește pretutindeni. ODOBESCU, S. I 190. ♦ Fig. A da impresia unei mișcări de rostogolire. Siretul împarte Moldova în două ținuturi fundamental deosebite. Pe stînga lui, mergînd înspre gură, se rostogolesc coline aride, egale. CĂLINESCU, I. C. 5. Munții de nouri se rostogoleau... în văzduhul neguros. SADOVEANU, O. III 75. Văd cum se rostogolește soarele după deal. CREANGĂ, O. A. 248. ◊ (Despre ape și despre obiecte care plutesc pe ape agitate) Oltul se rostogolește mereu în valea adîncă de la picioarele Hasmașului Mare. BOGZA, C. O. 111. «Mircea» – o jucărie minunată – se rostogolește zbuciumat. BART, S. M. 15. Șuvoaiele crescute deodată se rostogoleau din măruntaiele munților, mînioase. RUSSO, O. 113. ♦ A se prăbuși (de la înălțime). Frumoasa salce... se va rostogoli ca un uriaș pletos. ANGHEL, PR. 12. 2. Tranz. A face să cadă, să înainteze mișcîndu-se în jurul lui însuși. Apele se bat, rostogolesc bolovanii... și sar peste stîncile lustruite. DELAVRANCEA, T. 184. Se aruncă rostogolind pietre și bolovani. NEGRUZZI, S. I 316. ◊ (Prin exagerare) Zguduiturile lotcii îl rostogoleau cînd pe o coastă, cînd pe un cot. DUMITRIU, P. F. 17. Îi trînti brusc un picior, rostogolindu-l la cîțiva pași. REBREANU, R. II 62. ◊ Expr. A rostogoli ochii = a mișca ochii foarte repede (sub imperiul unei agitații sufletești). Își rostogolea ochii înspăimîntați de la fața lui Dima la cercurile lui Susan. GALAN, Z. R. 93. ♦ Fig. A împinge înainte, dînd impresia unei mișcări de rotire. Numaidecît niște nourași albi se destrămară în aer, iar prăpăstiile rostogoliră un ropot de pistoale. GALACTION, O. I 160. Norii rostogoliți de vîntoasele înalte se adunaseră deasupra. C. PETRESCU, A. R. 28. [Dunărea] C-un murmur rostogolește a ei valuri gînditoare. EMINESCU, O. IV 133. ♦ A face să se prăbușească (de la înălțime, cu o mișcare de învîrtire în jurul său). Un cutremur de pămînt a rostogolit colosul [din Rodos]. BART, S. M. 48. Pe oricine cuteza să se scoale asupra lui, [Jupiter] îl rostogolea din înaltul cerului. ISPIRESCU, U. 82.