rând, rânduri, s.n. – În expr. a ști rândul = a ști ceea ce e de făcut: „Rându-n casă nu l-a ști, / Focuț, rușine i-a fi” (Bârlea, 1924, I: 95). A avea rând = a avea timp (Grad, 2000); a avea modru, a-i sta în putință (Bârlea, 1924). A-i veni rândurile (la femei) = a avea menstruație (Faiciuc, 1998). Așa e rândul = așa e obiceiul, datina, legea (Papahagi, 1925). A merge cu rândul la colindat = a colinda în ceată. – Din sl. rendǔ „ordine” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).