RĂCNI, răcnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale) Ă scoate strigătul caracteristic speciei; a rage, a mugi, a zbiera. Și ce face o panteră, cînd s-aruncă să atace... Rupe membru după membru și răcnește fericită. MACEDONSKI, O. II 439. [Leul] răcnea de se cutremurau codrii. ISPIRESCU, L. 17. ◊ (Despre păsări) Vulturul din nori Răcni falnic de trei ori. ALECSANDRI, P. A. 49. Gruia un corb auzea Tot răcnind și croncănind. BIBICESCU, P. P. 297. Noaptea răcnește, Ziua s-odihnește (Buha). GOROVEI, C. 33. ◊ Fig. Marea cenușie și cu creste uriașe, albe, răcnea atotputernică. DUMITRIU, P. F. 23. Răcnească furtuna de furie suptă, Și geamă ca iadul din basme oceanul, Tu dă-te cu totul nădejdii și luptă. NECULUȚĂ, Ț. D. 39. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte puternice (de durere, de mînie); p. ext. a vorbi foarte tare. V. striga, vocifera. Apoi îl luă de după gît pe Adam și-i răcni în ureche. DUMITRIU, P. F. 16. I se pare că visează, Ar zîmbi și nu se-ncrede, ar răcni și nu cutează. EMINESCU, O. I 84. Ticăitul boier răcnea cît putea. NEGRUZZI, S. I 156. Badiul țipă și răcnește. TEODORESCU, P. P. 541. ◊ (Adesea urmat de numele unui animal, luat ca termen de comparație) Și răcnind ca un leu se luă la luptă. ISPIRESCU, L. 27. A sărit din somn, răcnind ca un taur. CREANGĂ, A. 101. ◊ Fig. Inima în el plîngea și răcnea: știu atît de mult! GALACTION, O. I 201. ◊ Tranz. (Rar) Nevasta lui Mogrea duruie la mașina de cusut, încît trebuie să-și răcnească din răsputeri cuvintele. C. PETRESCU, Î. II 128.