RĂTĂCITOR, -OARE, rătăcitori, -oare, adj. Care umblă (fără odihnă) din loc în loc, care rătăcește; pribeag. Porni luceafărul... Un cer de stele dedesubt, Deasupra-i cer de stele – Părea un fulger nentrerupt rătăcitor prin ele. EMINESCU, O. I 176. Se văd rătăcitoare caravane ostenite. ALECSANDRI, P. III 362. ◊ Fig. Frunze rătăcitoare tremurau ca fluturi prin tăcerea și lumina după-amiezii. SADOVEANU, O. IV 129. Și pentru cine vrei să mori? Întoarce-te, te-ndreaptă Spre-acel pămînt rătăcitor Și vezi ce te așteaptă. EMINESCU, O. I. 178.