SARICĂ, sarici, s. f. Manta țărănească lungă, fără mîneci (sau cu mîneci largi și lungi), țesută din fire groase de lînă, cu mițe pe din afară, pe care o poartă oamenii de la munte (mai ales ciobanii); țundră, bundă. Coboară Pe cărări de plai ciobanii... Cu căciula lor de oaie Și cu sarica pe umăr. TOPÎRCEANU, B. 22. Și pînă a vorbit acestea, eram și învălit într-o sarică. CREANGĂ, A. 24. ♦ Țesătura din care se face această haină. În cap poartă o glugă lucrată cu multă iscusință și făcută dintr-o bucată de sarică. ȘEZ. I 41. ♦ (Regional) Haină scurtă; suman scurt. Du-te, flăcăoaș, pînă la tîrgul cel mai aproape, vinde lucrușoarele acestea... apoi din paralele ce-i lua să-mi cumperi o sarică (suman scurt), o cămașă ciobănească. I. CR. I 73. – Pl. și: sarice (TEODORESCU, P. P. 510), sărici (DELAVRANCEA, S. 171).